La acea vreme, J.B. Dunlop nici nu îşi imagina că prelucrarea acelor anvelope provizorii va duce la revoluţionarea transportului în întreaga lume. Câţi dintre noi realizează astăzi că datorăm plăcerea de a conduce şi siguranţa sporită pe şosea unui copil pe o bicicletă?
Astăzi, anvelopa pneumatică are peste 120 de ani. Dunlop sărbătoreşte o istorie de succes şi rolul pe care această marcă l-a jucat în inovaţiile şi îmbunătăţirile aduse performanţei anvelopelor de-a lungul anilor.
Istoria anvelopelor Dunlop este strâns legată de inovaţiile lansate de companie. Istoria Dunlop merge mână în mână cu implicarea în sporturile cu motor în toate formele, deoarece transferul de tehnologie proprie curselor la condusul pe şosea este o tradiţie care a început odată cu compania. Pe parcursul a peste 120 de ani, Dunlop a obţinut rezultate remarcabile în competiţii, incluzând cele 34 de victorii la celebra cursă de anduranţă de 24 de ore de la Le Mans.
În prezent, Dunlop continuă să se implice într-o gamă largă de sporturi pe două sau patru roţi, în întreaga lume. De peste 120 de ani, inovaţiile Dunlop şi succesul obţinut de companie în sporturile cu motor au permis acestei mărci să îşi clădească o reputaţie extraordinară în rândul pasionaţilor de maşini şi motociclete din întreaga lume.
Tehnologii Dunlop
Profil asimetric al benzii de rulare
Profilul asimetric al benzii de rulare oferă rezistenţă îmbunătăţită la acvaplanare. Nervura centrală continuă sporeşte stabilitatea şi precizia. Dispunerea asimetrică a canelurilor îmbunătăţeşte aderenţa pe suprafeţe ude şi uscate.Sistem Multi-lamele
Condiţiile de şofat pe timp de iarnă pot varia foarte mult, fie şi la un singur drum.Combinarea tuturor acestor caracteristici într-un singur produs reprezintă o provocare. Sistemul multi-lamelă de la Dunlop face faţă acestei provocări, cu diferite tipuri de lamele pentru condiţiile schimbătoare ale carosabilului de pe timp de iarnă.
Sistem specific pentru locaşul talonului
Un sistem specific pentru locaşul talonului ce întăreşte legătura dintre anvelopă şi jantă pentru un control maxim şi o experienţă de conducere cu precizie mai mare. Precum contactul dintre mâna dumneavoastră şi volan, acest sistem asigură un control sporit şi permite un răspuns excelent al drumului.Profil mai plat al benzii de rulare
Noua generaţie de anvelope Dunlop prezintă un profil plat la benzii de rulare cu o circumferinţă de rulare mai mare cu 4-8%, în funcţie de dimensiunea şi tipul anvelopei. Un profil mai plat cu o circumferinţă mai mare de rulare oferă mai multă stabilitate şi un răspuns mai bun al drumului, permiţând anvelopelor să reacţioneze rapid şi precis.Profil Multi Radius (MRT) pentru banda de rulare
Modelele cu MRT utilizează 10 raze diferite, fapt pentru care sunt mai precise. De aceea, putem garanta o distribuţie foarte eficientă a presiunii în pata de contact cu şoseaua. Efectul este o tranziţie mai lină de la linie dreaptă la curbă, conducând la reacţii mai precise şi progresive.Raport gol-plin variabil
Modelul asimetric al benzii de rulare cu raport variabil gol-plin oferă rezistenţă îmbunătăţită la acvaplanare. Blocul masiv al umărului exterior furnizează dispersie rapidă şi fără turbulenţe a apei, rezultatul fiind o uimitoare stabilitate la viraje.
RunOnFlat (ROF)
Dunlop Self Supporting Technology (DSST)
Avantaje ale tehnologiei Dunlop RunOnFlat :
• Construcţia patentată a flancului suportă greutatea
vehiculului, chiar şi când anvelopa este dezumflată.
• Construcţia specială a avelopei cu materiale compozite nou-dezvoltate împiedică distrugerea anvelopei datorită încovoierii excesive.
• Anvelopele Dunlop RunOnFlat pot fi montate pe orice jantă standard (oţel/aliaj), fără a fi necesare instrumente speciale.
• Construcţia specială a avelopei cu materiale compozite nou-dezvoltate împiedică distrugerea anvelopei datorită încovoierii excesive.
• Anvelopele Dunlop RunOnFlat pot fi montate pe orice jantă standard (oţel/aliaj), fără a fi necesare instrumente speciale.
Avertizare privind siguranţa
Anvelopele Dunlop RunOnFlat trebuie montate numai pe maşini concepute pentru anvelope de tip „run flat” şi echipate cu un dispozitiv de avertizare pentru presiunea anvelopelor, complet funcţional, de ex. Dunlop WARNAIR. A nu se depăşi distanţa maximă de 80 km / 50 mile şi viteza maximă de 80 km/h sau 50 mph. Vă rugăm să consultaţi manualul maşinii dumneavoastră, deoarece recomandările producătorilor pot fi diferite de avertizarea Dunlop privind siguranţa.
Anvelopele Dunlop RunOnFlat trebuie montate numai pe maşini concepute pentru anvelope de tip „run flat” şi echipate cu un dispozitiv de avertizare pentru presiunea anvelopelor, complet funcţional, de ex. Dunlop WARNAIR. A nu se depăşi distanţa maximă de 80 km / 50 mile şi viteza maximă de 80 km/h sau 50 mph. Vă rugăm să consultaţi manualul maşinii dumneavoastră, deoarece recomandările producătorilor pot fi diferite de avertizarea Dunlop privind siguranţa.
Kevlar® Pulp
Pasta de fibră Kevlar integrată în flanc. Rezultatul este un flanc mai rigid chiar / mai ales în condiţii de temperatură de lucru.Interval de temperatură Maximum Flange Shield (MFS)
Sistemul Dunlop MFS (protecţie maximă flanşă) este un tip de protecţie a flanşei jantei. Un profil din cauciuc, situat în partea inferioară a flancului, deasupra flanşei anvelopei, este înfăşurat pe circumferinţa anvelopei creând o zonă tampon.Protecţie pentru jantă împotriva deteriorărilor provocate de bordurile de trotuar.Dispersia apei
„Twin Hydro Paddle” este un sistem de evacuare a apei de tip turbină, fără turbulenţe. Eliminare a apei de tip turbină fără curent turbionar.Siguranţă foarte ridicată la acvaplanare. Evită turbulenţele fluxului de apă pentru o dispersie mai eficientă a apei în condiţii extreme.
Bandaj fără cusături (JLB)
Bandaj de nailon fără cusături cu straturi la 0°. Aceasta este o Tehnologie Hibrid de Suprapunere a straturilor ce garantează o deformare foarte redusă a circumferinţei la viteze mari si asigura stabilitate superioară la viteze mari, uzură lină, stabilitate excelentă la viteze mari şi rezistenţă foarte bună la uzură.Nanoparticule
Compus al benzii de rulare cu nanoparticule din negru de fum specific materialului compozit al anvelopelor de curse. Acest compus optimizat cu răşini şi polimeri a demonstrat o aderenţă excelentă a anvelopelor de curse pe carosabile uscate şi umede, frânare îmbunătăţită pe carosabil uscat şi umed, uzură redusă, aderenţă îmbunătăţită pe carosabil uscat şi umed şi mai bună transmitere a forţelor.Material compozit dublu siliciu
Acest material compozit cu dublu siliciu garantează o uzură redusă şi un risc scăzut de sfâşiere. Acesta îmbunătăţeşte vizibil plăcerea condusului, prin performanţa sporită la accelerare, asigura excelente performanţe de frânare şi accelerare, extrem de bună manevrabilitate în condiţii de vară şi iarnă, aderenţă sporită, uzură redusă, risc scăzut de sfâşiere. Utilizabilă în condiţii diverse.Material compozit Siliciu-Plus
Materialul compozit de cauciuc Siliciu-plus este un amestec derivat pentru benzile de rulare ale anvelopelor de motorsport, ce oferă aderenţă ridicată şi dispersie mai bună a apei, performanţe excelente de frânare şi accelerare, uzură redusă.Sursa : www.dunlop.eu